„Pe Chițu nu l-am dorit, iar Keșeru va da un răspuns azi sau mâine!” „Săgeți” către rivali: „Și eu vreau să-l copiez pe Mourinho, dar nu merge”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Reghecampf a ținut o conferință de presă în cantonamentul din Austria în care a precizat că orice jucător al Stelei este liber să plece dacă va primi o ofertă care să convină clubului. În ceea ce privește fotbaliștii pe care Steaua îi are sau i-a avut în vizor, Reghecampf a precizat că roș-albaștrii nu l-au dorit niciodată pe Chițu, jucător transferat de Valenciennes, iar situația lui Keșeru se va lămuri în cel mult două zile.

Tehicianul stelist nu s-a putut abține să nu trimită „săgeți” către rivalii din „Ștefan cel Mare” care au preluat o parte din metodele de pregătire folosite în Ghencea și spune că anumite lucruri sunt greu de copiat

„Majoritatea oamenilor din fotbal spuneau că nu o să mă prindă paltonul în momentul în care am semnat. Am reușit să realizăm cel mai important obiectiv și anume câștigarea campionatului. Cel mai bun e ăla care câștiga campionatul, restul trebuie să aștepte să câștige și abia apoi să vorbească.

Nu este ușor să copiezi anumite lucruri. Și eu aș vrea să copiez ce face Mourinho, dar nu se poate. Sunt un antrenor open-mind și îmi vor exercita meseria acolo sunt solicitat. Nu l-am dorit pe Chițu. Dacă Gigi Becali dorea ca el să vină la Steaua, sigur ajungea la Steaua. Keșeru a spsus că va da un răspuns astăzi sau mâine. Orice jucător e liber să plece dacă oferta e avantajoasă pentru el și pentru Steaua”, a declarat Reghecampf.

În Austria, Steaua va disputa două partide de verificare, ambele urmând a fi transmise în direct de către televiziunea lui Paszkany, Look TV. Pe 22 iunie, de la ora 21:00, Steaua va juca împotriva lui Rubin Kazan (locul 6 în prima ligă din Rusia), iar pe 25 iunie, de la ora 22:00, o va întâlni pe Videoton (vicecampioana Ungariei).

Lotul deplasat în Austria:

Portari: Tătărușanu, Niță, Cojocaru

Fundași: Râpă, Georgievski, D. Bratu, Gardoș, Chiricheș, Szukala, Latovlevici, Pârvulescu

Mijlocași: Adi Popa, Pintilii, Bourceanu, Prepeliță, L. Filip, Tănase, Răduț, N. Stanciu, Iancu

Atacanți: Nikolic, M. Costea, Tatu

Din lotul deplasat de Reghecampf în Austria, nu fac parte Gabi Matei și Chipciu (accidentați). Răzvan Stanca, Adi Rocha și Raul Rusescu nu se mai regăsesc în lotul roș-albaștrilor.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o reparaţie de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o reparaţie de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
E INTERZIS prin lege în România! Românii trebuie să-şi facă AUTORIZAŢIE
E INTERZIS prin lege în România! Românii trebuie să-şi facă AUTORIZAŢIE
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×